ȘOFERII CER AJUTORUL TAXIMETRIȘTILOR PENTRU A-ȘI PORNI AUTOMOBILELE

De cînd iarna a intrat în drepturi, taximetriștii sunt la mare căutare. O spun chiar ei, care lucrează uneori zi și noapte pentru a face față solicitărilor. Taximetriștii din Bălți spun că în ultimile zile au avut un număr sporit de clienți. Mulți dintre ei proprietari de mașini și șoferi la rîndul lor, care se trezesc dimineața cu mașinile blocate din cauza temperatuilor scăzute. Aceștia apelează la serviciile de taxi pentru a-și reîncărca acumulatoarele automobilelor. Un astfel de serviciu costă de la 30 la 40 de lei.

 Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un nou cod galben de ninsori.
Avertizarea meteorologică este valabilă pentru centrul şi sudul ţării, dar şi pentru unele raioane din nordul republicii.
Potrivit meteorologilor, pe 11 ianuarie, se prevăd ninsori puternice, iar noul strat de zăpadă va constitui între 5-10 cm. Meteorologii mai anunţă că izolat se vor forma troiene.