ȘI-A TRANSFORMAT PASIUNEA ÎN AFACERE

Accesoriile HandeMade sunt la mare căutare de doamne și domnișoare. Recent în vogă au ieșit gentuțele croșetate, care  completează perfect ținuta. De aceea, tânăra mămică Silvia Storojuc și-a realizat și ea o astfel de gentuță, prin intermediul căreia și-a dezvoltat o mică afacere.

Tânăra mămică a fost pasionată de croșetat încă din copilărie. Experiența a acumulat-o la orele de educație tehnologică și atunci când iarna croșeta ciupici și fulare împreună cu mama.

Silvia Storojuc: ,, După ce am descoperit aceste gentuțe, nu m-am oprit o zi, timp de un an și 9 luni, zilnic nu m-am oprit de croșetat. Având un copil cuminte am decis să-mi încarc un pic bateriile mele și să creez ceva frumos, să-mi placă mie, să fiu satisfăcută, să nu pierd timpul în zădar.”

Până la moment Silvia a reușit realizeze peste 100 de genți pentru clientele ei, care au diferite vârste și gusturi. A confecționat accesorii și pentru copii.

Silvia Storojuc : ,, De exemplu o clientă poate să comande a cincea sau a patra unitate pentru toată familia, pentru mare, pentru seară. Clientele mele sunt rafinate. Iubesc să se evidențieze. Sunt unice, sunt frumoase, deosebite, sunt nonconformiste, adică iubesc ceva nou, să iasă în evidență.

Gentuțele decorative împletite din bandă textilă au și un logo ,,Sica Bags”.

Silvia Storojuc : ,,Nepoțelul meu cu mulți ani în urmă neputând pronunța Silvica, a spus începutul și sfârșitul ,,Sica”. De atunci eu am rămas pentru toți apropiații mei Sica, iar când a apărut această idee, nu am stat mult pe gânduri și am spus Sica Bags.

Meșterița susține că nu are concurență în acest domeniu, ci colege.

Silvia Storojuc: ,,Nuștiu dacă am concurență, am colege cu care avem o concurență sănătoasă aș spune eu. Suntem colege, ne ajutăm cu sfaturi și cu materie primă.

Silvia Storojuc își dorește să savureze încă un pic din concediul de maternitate și să-și bucure clientele, după care revine la profesia de bază, psiholog.

ȘI-A TRANSFORMAT PASIUNEA ÎN AFACERE