Serviciul Vamal a prevenit circa 21 tentative de trafic ilicit de mărfuri

Pentru nerespectarea condițiilor de derulare a regimului vamal de admitere temporară, persoanele riscă amenzi de la 3000 la 4500 lei, cu obligativitatea scoaterii mijlocului de transport de pe teritoriul Republicii Moldova.
Timp de 4 zile angajații Serviciului Vamal au prevenit  circa 21 tentative de trafic ilicit de mărfuri:
-Astfel inspectorii de la posturile vamale Aeroportul Internațional Chișinău și Leușeni au înregistrat circa4 cazuri de transportare a peste 1200 de pachete de țigări cu timbru de acciz al RM, care urmau să fie comercializate ilegal pe piața neagră a Uniunii Europene.
-Totodată țigări nedeclarate au fost depistate și la postul vamal Cahul cu ajutorul patrupedului Serviciului Vamal – Dunai. În urma  controlului fizic efectuat asupra unui microbuz ce se deplasa spre Italia, vameșii au ridicat în jur de 750 pachete de țigări tăinuite în bagajele neînsoțite.
-Echipele mobile ale Serviciului Vamal au contracarat, în aceste zile, alte circa trei tentative de transportare ilegală a mărfurilor, fără acte confirmative. Unul din cazuri a fost înregistrat în raionul Căușeni, fiind stopat pentru verificări un mijloc de transport de model Renault Megane. Astfel în rezultatul controlului, ofițerii echipelor mobile au depistat un lot de mărfuri de larg consum, procurate de la piața „KM-7” din orașul Odessa (Ucraina). Bunurile date erau transportate prin regiunea transnistreană cu ocolirea posturilor vamale interne de control, în vederea eschivării de la achitarea plăților vamale. Potrivit informațiilor preliminare, valoarea mărfii se estimează la suma de circa 150 000 de lei.
– Piese auto, produse de uz casnic, articole de vestimentație și alte mărfuri de larg consum au fost depistate la posturile vamale Chișinău 2 (Cricova), Chișinău 4 (Poșta), Costești, Ungheni ZEL, Cahul, Leușeni și Aeroportul Internațional Chișinău.
La momentul actual cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor. Făptașii riscă amenzi conform art. 287, al. 10 Cod Contravențional al RM.
De menționat e faptul că, bunurile confiscate de organele vamale sunt transmise Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 972 din 2001.
Mai mult ca atât, funcționarii vamali au identificat:
-42 mijloace de transport cu numere străine, care au depășit termenul de aflare pe teritoriul țării (180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive).
-14 cazuri de încălcare a prevederilor legale privind interzicerea punerii la dispoziția unei alte persoane a mijlocului de transport cu numere străine, plasat sub regim vamal de admitere temporară.
Menționăm faptul că pentru nerespectarea condițiilor de derulare a regimului vamal de admitere temporară, persoanele riscă amenzi de la 3000 la 4500 lei, cu obligativitatea scoaterii mijlocului de transport de pe teritoriul Republicii Moldova.
mărfuriprevenitServiciul Vamal Al Republicii Moldovatrafic ilicit
Comments (0)
Add Comment