Businessmanul Sergiu Cosovan a făcut mărturii cutremurătoare în emisiunea “Politica”, moderată de Natalia Morari. Reținut în 2017 pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și eliberat peste doi ani, acesta a declarat că în închisoare i s-a cerut să depună declarații împotriva liderului Partidului Nostru, primarul de Bălți, Renato Usatîi.
“Morari: Asupra Dvs se făceau presiuni și vi se cerea să depuneți mărturii împotriva lui Renato Usatîi?
Cosovan: Da, așa este. Mi se aduceau niște acte, care deja erau întocmite și care “confirmau” că chipurile aduceam bani pentru Renato Usatîi, că eram implicat în conspirații, alături de el (Usatîi) împotriva puterii de atunci.
Morari: Ce vi se propunea în schimb?
Cosovan: Libertatea.
Morari: Ați citit, cel puțin, ce scria în acele acte?
Cosovan: Am trecut cu ochii peste text și când am văzut că scria Renato Usatîi, Partidul Nostru și lucruri care nu erau adevărate…
Morari: Deci, se spunea că chipurile ați fi fost implicat în conspirații împotriva puterii?
Cosovan: Da.
Morari: Ce an era atunci?
Cosovan: Anul 2017.
Morari: Au venit practic imediat cu această propunere.
Cosovan: Da.
Morari: Ce v-au propus să faceți în primul rând (în schimbul libertății) să faceți declarații împotriva lui Usatîi sau să renunțați la afacere?
Cosovan: Să depun mărturii împotriva lui Usatîi după care mi s-a propus să renunț la business. Această propunere a venit la sfârșitul anului 2018, începutul lui 2019.”
Cosovan a mai spus că în perioada aflării sale în detenție, presiuni se făceau nu doar asupra sa, ci și a familiei sale.
“Au încercat să mă distrugă. Îmi opreau soția în stradă și îi spuneau că totul va fi bine dacă o să mă port frumos. I-am scris soției o scrisoare în care i-am cerut să depună actele pentru divorț. Au existat momente în care îmi doream să nu mai trăiesc”, a mărturisit Cosovan în emisiunea Nataliei Morari.
Sursa: independent.md