Șefa unui oficiu poștal din raionul Telenești riscă până la 6 ani de închisoare, după ce a însușit în mod ilegal mai multe mijloacele bănești.
Mai mulți locuitori a unui sat din raionul Telenești, au sesizat organele de poliție, precum că nu au mai primit mijloacele bănești privind achitarea pensiei, îndemnizații și ajutoare de la oficiul poștal, pentru perioada rece a anului.
Polițiștii din Telenești, în urma măsurilor întreprinse, au stabilit că, în perioada de timp octombrie 2019 — aprilie 2020, angajata în funcția de șef al unui oficiu poștal din raionul Telenești, folosindu-se de situația de serviciu, a însușit în mod ilegal de la 21 bătrâni, mijloacele bănești privind achitarea de pensii, îndemnizații și ajutoare sociale, stabilindu-se la moment un prejudiciu material cauzat statului, în mărime de peste 35.000 de lei.
Astfel, pe cazul dat a fost pornită cauza penală.
Dacă bănuita va fi recunoscută vinovată, aceasta riscă până la șase ani închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții, sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
În acest context, Inspectoratul de poliție Telenești, solicită persoanelor care au avut de suferit în urma acțiunilor ilegale ale șefului oficiului poștal să se adreseze la organul de drept.
Sursa: cotidianul.md