Seceta a şters în acest an tot mai multe lacuri de pe harta Republicii Moldova

Seceta a şters în acest an tot mai multe lacuri de pe harta Republicii Moldova. Dacă până nu demult iazul din localitatea Rădeni, raionul Călăraşi, era un loc de odihnă, acum a rămas doar pământ crăpat se secetă şi nicio picătură de apă. Şi semne bune nu sunt. Serviciul Hidrometeorologic menţine codul portocaliu de secetă pentru regiunea de centru şi sud a Republicii Moldova, dar şi pentru câteva zone din nord.

IRINA MIHAILICI, reporter TVR MOLDOVA: „Acest tablou poate fi observat în mai multe localităţi din Republica Moldova. În satul Rădeni, raionul Călăraşi lacul s-a transformat într-un deşert. Potrivit specialiştilor, râurile seacă din cauza lipsei precipitaţiile, a temperaturilor ridicate, dar şi a utilizării iraţionale a apei”.

Tot ce a mai rămas din lacul numit de localnici Valea Părului este doar o zonă arsă de soare. Oamenii îşi amintesc cu nostalgie de vremurile când veneau la scăldat să se răcorească.

„De tot frumos, cu verdeaţă. Toată lumea se odihnea pe malul iazului, prindeau peşte. O fost dat şi în arendă, a avut grijă, dar pe urmă cred că nu a fost confortabil că arenda costa scump”.

„Iazul era frumos, plin cu apă pe urmă a început secetă, secetă şi a scăzut tot, nu a rămas nimic. Al doilea iaz o scăzut de tot. Dincolo mai avem un iaz a scăzut, apa e micuţă”.

Localnicii dau vina şi pe cei care au închiriat lacurile doar pentru a face bani.

„Foarte frumos a fost dar el s-a înămolot din cauza că el trebuie curăţit la timp. Dar toţi l-au luat în arendă cu un scop ca să se îmbogăţească, l-au folosit. Dar mai trebuie şi un pic de lucrat acolo. Trebuie de curăţit”.

„A dat mâncare, peşte să se facă, dar o curs văile celea. Ploi mari erau înainte şi el s-a înnămolit şi a scăzut apa”.

Am încercat să aflăm de la primar care este istoria lacului şi ce s-a întâmplat. Nu a răspuns la apeluri iar telefonul era deconectat. Ecologiştii trag un semnat de alarmă şi spun că se aşteaptă să dispară de pe hartă şi alte lacuri din cauza secetei dar şi a exploatării necugetate a apelor.

VLADIMIR GARABA, ecologist: „Acesta an este unul dintre cei mai secetoşi din ultzimii 70 de ani.  Fenomenul uscării iazurilor care acum s-a agravat este o situaţie cronică fiindcă în Republica Moldova nu s-a elaborat o strategie de protecţie a acestora. În general iazurile nu sunt curăţate de nămol şi de asta se află în faza aceasta de sfârşit. Cei care sunt proprietari exploatează apele iazului atît cât mai este timp, după care îl lasă”.

Ecologistul spune că pentru a curăţi un iaz de nămol trebuie investiţii de zeci de milioane de lei. Potrivit Agenţiei Apele Moldovei, anual seacă aproximativ de 200 de lacuri.

Sursa: tvrmoldova.md

lacuriploiseceta