Scheme ilegale de vânzare a medicamentelor

Opt persoane dintre cele 20 reținute vineri de PA și CNA în dosarul farmaciștilor rămân în izolator pentru diferite termene, iar 11 – în arest la domiciliu, pentru 30 de zile. Un medic-cardiolog este internat în spital cu probleme cardiace. Deciziile au fost emise de magistrați pe parcursul zilei de duminică și luni, scrie deschide.md, citat de timpul.md.

Amintim că douăzeci de persoane, inclusiv angajaţi din domeniul ocrotirii sănătăţii şi reprezentanţi ai unor reţele farmaceutice, au fost reţinute, vineri, de către Centrul Naţional Anticorupţie şi procurorii anticorupţie.

Persoanele în cauză sunt bănuite de corupere pasivă, de corupere activă şi de abuz în serviciu în dosare ce vizează punerea în aplicare a unei scheme coruptibile, prin care agenţii de vânzări ai companiilor farmaceutice se înţelegeau cu unii medici din cadrul instituţiilor medico-sanitare să le promoveze produsele. Reţinerile au avut loc în cadrul unor percheziţii desfăşurate în mai multe locuri din ţară şi în urma cărora au fost găsite probe importante, care dovedesc funcţionarea schemei.