SCĂLDATUL ÎN CANALUL DE CANOTAJ DIN BĂLȚI, STRICT INTERZIS!

Veste rea pentru bălțenii care obișnuiesc să se scalde în canalul de canotaj. Apa nu corespunde nici unei norme biologice sau sanitare. Cel puțin asta susțin specialiștii de la Centrul de Sănătate Publică, care menționează că zona nu îndeplinește nici o condiție pentru a fi considerată de agrement. De fapt, lacul nici nu a fost preconizat pentru îmbăiere, afirmă șeful secției sănătatea mediului din cadrul Centrului de Sănătate Publică Bălți, Ion Pirogan.

Lacul respectiv a fost construit cu alt scop, pentru antrenamentele sportivilor. Acesta nu poate servi ca lac de agrement pentru că nu are mal. Malurile sunt betonate, iar reacțiile care se petrec mai des, se petrec înspre mal.

Problema însă nu constă doar în calitatea proastă a apei.

O altă problemă este că nimeni nu se uită după el. Nu avem nici o condiție acolo. Lumea vine, se odihnește, se îmbăiește, dar nu avem nici o condiție. Apă nu avem, canalizare nu avem, nimeni nu este de serviciu, cum ar fi un personal medical.

Canalul de canotaj din Bălți are o suprafață de 120 de mii de m2 și un volumul apă de peste 200 de mii de m3.

NATALIA TOCARCIUC
IURIE BOLD