În nordul extrem, chiar și într-o țară ca Norvegia, comunitățile pot avea probleme economice. În 1989, situația era atât de grea aici, că locuitorii și-au scos satul la vânzare, i-au făcut și reclamă, numai să-l cumpere cineva. Tinerii plecaseră, pentru că nu găseau locuri de muncă. Acum, satul a reînviat cu tot cu pensiuni și un restaurant. Și asta, datorită unui…„monstru”, scrie digi24.ro
Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Norvegia e țara europeană cu cea mai mare industrie de pescuit. Nici vorbă de vreo surpriză, din moment ce mai bine de jumătate din teritoriul său are deschidere la mare. Dar în unele zone, precum în satul Bugoynes, n-a fost folosită eficient bogăția de fructe de mare.
Dirk Heidschwager iubește Oceanul Arctic. S-a născut în Germania, dar locuiește în nordul extrem al Norvegiei de 12 ani. Îi duce pe turiști să vadă obiectivele interesante de-a lungul coastei, lângă granița cu Rusia.
Unul dintre aceste obiective e recuperat din adâncurile mării spre a fi arătat grupului de turiști. Au fost puse capcane cu doar cu o zi înainte – la o adâncime de 180 de metri.
„Monstrul” care se hrănește cu tot ce îi iese în cale
Asta, pentru că a apărut o nouă specie în apele norvegiene. Crabul roșu! E o delicatesă cu un preț pe măsură căruia i se mai spune și crabul-monstru, pentru că se hrănește cu tot ce-i iese în cale. Dar acest monstru a salvat soarta multor pescari norvegieni.
Cu toate acestea, crabii sunt și o problemă ecologică în devenire. Crustaceele se înmulțesc mai ceva ca iepurii.
„Sari în apă și vei fi mâncat de crabi. Sunt peste tot. Nu ducem lipsă, doar că avem nevoie doar de anume părți”, spune glumind Dirk Heidschwager.
Prinderea crabilor a adus o prosperitate nemaiauzită în nordul extrem al Norvegiei, constrâns de probleme economice. Inclusiv la Bugoynes, îndepărtatul sat de pescari care în 1989 era scos la mezat.
Cercetătorii sovietici, responsabili pentru proliferarea „monstrului”
Pescarul Leif Ingelae a fost printre primii care au descoperit această nouă specie la Bugoynes. Cercetătorii sovietici eliberaseră crustaceele în Marea Barents în anii 1950. Dar Ingelae nu știa asta când a găsit într-o zi crabul-monstru în plasele sale.
„Primii crabi pe care i-am prins cântăreau între zece și doisprezece kilograme. Am fost complet surprinși. Dar fără ei, nu am fi avut niciodată industrie de prelucrare a fructelor de mare în oraș – nici vreo barcă de pescuit, hai, poate cel mult două sau trei. Dar astăzi avem cincisprezece sau șaisprezece bărci”, spune pescarul Leif Ingelae.
Ecologiștii și oamenii de știință din Norvegia sunt alarmați
Răspândirea explozivă a crabului roșu este un avantaj pentru pescari. Dar ecologiștii și oamenii de știință din Norvegia sunt alarmați. Crustaceele cu apetit crescut sunt reperate din ce în ce mai departe, spre sud, și vor ajunge curând chiar și pe coastele Scoției.
„Am descoperit că se pot adapta la temperaturi ale apei de 18 grade Celsius. Asta înseamnă că ar putea supraviețui în Marea Mediterană! Oriunde se stabilesc acești crabi, au efecte devastatoare asupra faunei de pe fundul mării. Unele specii precum midiile și stelele de mare au dispărut complet”, arată Jan Sundet, biolog marin.
Această specie de crab mai este cunoscută drept „crabul monstru”. Nu are dușmani naturali și reprezintă o amenințare pentru orice alte viețuitoare de pe fundul mării. Deci, autoritățile din domeniul pescuitului au fost foarte îngăduitoare. Iar turiștii nu sunt singurii care profită de situație.
Cât valorează un exemplar
„Fiecare om are dreptul să prindă, fără a achita vreo taxă, 10 crabi pe an pentru uz propriu. Un crab valorează 900 de coroane, adică 90 de euro, bani care intră direct în buzunarele noastre. Înmulțit cu zece, ai aproape o mie de euro și mai și mănânci gratis o delicatesă!”, spune Dirk Heidschwager.
Ceea ce Dirk Heidschwager le servește clienților săi după doar o scurtă perioadă de timp în bucătărie nu poate fi comandat decât în cele mai bune restaurante din Europa și Asia. Norvegia exportă peste două mii de tone de crab roșu anual.
În timp ce preocupările legate de mediu cu privire la speciile invazive continuă, turiștii savurează carnea bine condimentată. Iar autoritățile norvegiene speră că menținerea unor cote mari de pescuit va contribui la controlul populației de crabi.
Între timp, oamenii din nordul Norvegiei speră că această sursă generoasă de venit va fi una de lungă durată. Nu de alta, dar au construit deja un monument dedicat crabului.
Sursa: digi24.ro