Șantaj de după gratii: Un deținut a cerut bani de la o femeie pentru a nu-i publica pe internet pozele intime

Un deținut riscă ani în plus de pușcărie după ce a șantajat o femei că îi publică pe internet pozele intime dacă nu îi transferă pe card suma de 150 de euro. Bănuitul,  un deținut de 31 de ani, a nimerit în vizorul polițiștilor după ce victima, o femeie de 41 de ani, a sesizat ofițerii de investigație, comunicându-le că din luna septembrie 2021 este șantajată de o persoană necunoscută, transmite tv8.md

În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, s-a stabilit că deținutul  ar fi  obținut prin înșelăciune fotografii cu caracter intim, după care a amenințat victima că le va publica în spațiul public. Iar ca imaginile intime să nu fie publicate, bănuitul  a  cerut suma de 150 de euro.

După un șir de investigații, oamenii legii au stabilit schema prin care suspectul acționa. Acesta a inițiat o conversație cu victima pe rețelele de socializare, iar prin diverse metode a determinat-o  să-i expedieze fotografii în ipostaze intime.

Astfel, în data de 7 februarie,  oamenii legii au pus în executare mandatul de percheziționare a celulei deținutului. În rezultat, au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă.

În prezent, bănuitul  este cercetat în detenție la Penitenciarul nr. 13-Chișinău, urmând ca procurorii să-i înainteze învinuirea, în funcție de probatoriul acumulat.

Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale.

150 de eurode la o femeiedeținut a cerut banipublica pozele intime pe internetșantaj de după gratii
Comments (0)
Add Comment