De la începutul anului curent, în Republica Moldova au fost adoptați în jur de 62 de copii, dintre care 50 de către concetățeni de-ai noștri, iar 12 copii de către cetățeni străini. Majoritatea familiilor adoptive din Republica Moldova doresc să adopte bebeluși fără probleme de sănătate, se arată într-un răspuns oferit pentru AGORA de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), transmite agora.md.
Astfel, conform datelor oferite de către MMPS, în anul 2015 de către familiile moldovene au fost adoptați circa 88 de copii, iar în anul 2016 – 105 minori, în anul 2017 – 107, în anul 2018 – 88 de copii, în anul 2019 – 87 de copii, în anul 2020 -circa 60, iar datele preliminare arată că în lunile ianuarie – noiembrie ale anului curent au fost adoptați doar 50 de copii.
Menționăm faptul în ceea ce privește copiii adoptați de către familiile din străinătate, în anul 2015, numărul acestora a fost de circa 10 copii, pe când în anul 2016 – 11, în anul 2017 – 16, în anul 2018 – nouă, în anul 2019 – șapte copii, în anul 2020 – trei copii, iar anul curent numărul acestora a ajuns la 12 minori. Majoritatea familiilor adoptive din străinătate sunt din Italia, SUA, Elveția și Irlanda.