Salvatorii și pompierii își îmbunătățesc nivelul de pregătire

Pe parcursul a două zile pompierii sunt testați la rezistență într-un labirint inundat cu fum, se comunică pe pagina-web a Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

Aceasta este doar o etapă a competițiilor organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în cadrul întrecerilor între echipele serviciului de protecție împotriva gazului și fumului. La Centrul Republican de Instruire peste 80 de pompieri vor parcurge mai multe etape pentru a se alege învingători. Salvatorii din detașamentele municipale dar și cele raionale trebuie să salveze sinistrați, să urce pe turnul de instruire la etajul trei prin intermediul scării culisabile, să depășească o pistă cu obstacole și să reziste în condiții nocive într-un labirint cu fum.

Aceste acțiuni au scopul de a le fortifica capacitatea de intervenții într-o situație reală și de ai ajuta să reziste în cele mai dificile incendii. În acest an organizatorii competițiilor au diversificat etapele și le-au făcut mai complicate, iar pompierii urmează să se mobilizeze pentru a atinge performanțe înalte

Conform informației Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI la întrecerile care se desfășoară în perioada 7 -8 septembrie 2017 participă 21 de echipe de salvatori și pompieri din toată țara.