Compania concesionară „Salubrity Solution” pune bețe-n roate întreprinderilor municipale din Bălți, care au preluat serviciul de salubrizare a orașului. Cel puțin asta reiese din acțiunile companiei private. Potrivit directorului „Direcția Reparații și Construcții Drumuri”, Serghei Pcela, reprezentanții „Salubrity Solution” nu doar că au lăsat orașul în gunoi, dar și le împiedică accesul la poligonul de depozitare a deșeurilor. În consecință, evacuarea gunoiului este anevoioasă și durează în timp.
„Cum ei reușeau, iar noi, cu aceleași unități de transport, nu. La moment suntem un subiect de critică, obiectivă. În ce constă problema? Cineva nu analizează informația sau nu dispune de informație?”, – Igor Șeremet, viceprimar de Bălți
„În primul rând, pentru noi, acest lucru a fost neașteptat, pentru că am început să lucrăm vineri după masă. A doua problemă este că lângă containere sunt mormane de gunoi, iar obiectivul a fost servicii calitative. Un moment important este că poligonul este gestionat de ei și puteau lucra de la ora 6:00 până la ora 22:00. Ieri, am încercat să fac legătura cu ei pentru a ne prelungi graficul de lucru până la ora 18:00. Eu nici nu au curățat acolo drumurile. Până la ora 14:00 era practic imposibil să intrăm pe teritoriul poligonului. Au refuzat să ne prelungească accesul, măcar cu o oră”, – Serghei Pcela, șef „Direcția Reparații și Construcții Drumuri Bălți”
Viceprimarul a solicitat ca evacuarea și transportarea gunoiului să fie obiectivul numărul unu, iar orașul să fie curat până la startul sărbătorilor de iarnă.
Igor Șeremet crede că o soluție în acest sens, ar fi lărgirea programului de muncă și antrenarea în procesul de salubrizare a mai multor angajați.
„Începem lucru la ora 7.00. Pe la ora 7.30 sunt deja în teren”, – Serghei Pcela
„Dacă angajații ar ieși la muncă la ora 6.00 vă asigur că ar reuși să realizeze un volum mai mare de lucru. Eu înțeleg că totul s-a întâmplat repede, nu erați suficient de pregătiți, dar dacă ne-am luat această responsabilitate, să ne atârnăm corespunzător” – Igor Șeremet
Șeful adjunct al „Direcția Gospodărie Comunală”, Alexandru Cudreașov, a menționat că în procesul de salubrizare a fost sporită forța de muncă.
„Am hotărât că mașinile împreună cu cei 2-3 munictori pierd prea mult timp pentru colectarea gunoiului de lângă containere. De astăzi, la platformele de gunoi anevoioase vom lucra mai multe persoane”, – Alexandru Cudreașov șef adjunct „Direcția Gospodărie Comunală”
Amintim că, săptămâna trecută, compania „Salubrity Solution” a încetat să colecteze și să evacueze gunoiul de pe teritoriul municipiului.
În prezent, aceste lucrări sunt efectuate de întreprinderile municipale „Amenajarea Teritoriului și Spații Verzi”, „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” și „Gospodăria Locativ Comunală”.