Rusia poate folosi arme nucleare şi împotriva unui atac convenţional

Rusia va putea riposta cu arme nucleare în cazul unui atac cu arme non-nucleare. Președintele Vladimir Putin a semnat marți un document care face posibil acest lucru, scrie The Moscow Times. ”Agresiunea împotriva Rusiei cu arme convenționale, când existența statului este pusă în pericol”, este una dinte cele patru circumstanțe în care armata rusă poate folosi arme nucleare, relateaz stirileprotv.ro

Rusia își rezervă dreptul de a folosi arme nucleare și când este atacată cu acest tip de arme, dar și când are ”informații de încredere” privind lansarea unor rachete balistice împotriva ei sau a aliaților ei.

Documentul a fost secret până acum, iar publicarea sa vine cu mai puțin de un an înainte de expirarea ultimului acord major semnat între Rusia și SUA în privința controlului armelor nucleare. Cele două state s-au acuzat reciproc de încălcarea acordurilor nucleare.

SUA discută despre teste nucleare

Administrația Trump a discutat despre efectuarea unui test nuclear pentru prima dată după 1992, a scris Washington Post luna trecută.

Decizia va avea consecințe importante în relația cu celelalte puteri nucleare și va încălca un acord de zeci de ani în acestă privință, au scris jurnaliștii americani.

Sursele Washington Post ar fi un membru al administrației și doi foști oficiali. Discuția despre testul nuclear cu explozie a avut loc pe 15 mai, la o ședință despre securitatea națională.

Aceasta a fost una dintre soluțiile propuse, după ce Rusia și China au fost acuzate că realizează teste nucleare. O reacție rapidă se vrea a fi un mesaj transmis celor două țări rivale, pentru a sublinia puterea SUA.

Trump a decis retragerea din acordul ”Open Skies”

SUA au decis să părăsească tratatul ”Open Skies”, Cer Deschis, în care este implicată și România. Acesta este al treilea tratat major care se referă la înarmare din care Donald Trump a decis retragerea SUA, a scris New York Times luna trecută.

Rusia a denunţat ″lovitura″ dată securităţii europene, după ce Statele Unite au anunţat că se retrag din tratat.

Tratatul, la care au aderat 35 de ţări, printre care şi România, permite survolul teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate.

Sursa: stirileprotv.ro

arme nucleareatac convenţionalPutinRusiaSUA