România va oferi Republicii Moldova un lot de 100.800 de doze de vaccin AstraZeneca. Acestea vor fi aduse cu două mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, pe ruta București – Chișinău și retur, informează Newsmaker.md.
„Guvernul României a decis continuarea acordării unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, a 100.800 doze de vaccin AstraZeneca, aflate în rezerva Ministerului Sănătății, pentru Agenţia Națională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, în vederea gestionării pandemiei împotriva COVID-19”, se arată într-un mesaj al Departamentului pentru Situații de Urgență din România.
Până în prezent, România a oferit Republicii Moldova 304.800 de doze de vaccin AstraZeneca.
Foto: Newsmaker.md.