România ar putea primi bani de la UE pentru a transforma vinul în gel dezinfectant

Vinul românesc rămas nevândut ar putea fi transformat în gel dezinfectant, cu bani europeni. Este o măsură care se ia doar în situaţii de urgenţă, cum este aceasta. Vinul devine alcool tehnic, care poate fi folosit numai pentru produse medicale sau de dezinfectare. Această măsură ar trebui să golească butoaiele încă pline cu vin, din cramele sărăcite de criza sanitară. Din păcate, producătorii spun că acest program de ajutorare va fi greu de aplicat în România.

Fără evenimente, cu restaurante, baruri şi hoteluri închise, industria vinului se lupta să supravieţuiască. Estimările arată că, anual, în HORECA, se vând vinuri în valoare totală de 75 milioane euro. În 2020, vânzările s-au prăbuşit cu 80 la sută. În aceste condiţii, spaţiile de depozitare din crame sunt pline iar momentul culesului viilor se apropie. Aproape toţii producătorii de vin au în acest moment probleme de stocare.

În aceste condiţii, Uniunea Europeană a decis să acorde sprijin financiar pentru transformarea vinului în alcool tehnic de cel puţin 92 de grade. Va putea fi folosit doar în industria farmaceutică sau pentru dezinfectanţi.

Dumitru Varga: “Marile cantităţi de vin care nu s-au vândut din cauza acestei pandemii să fie distilate, acestea să fie folosite doar ca alcool tehnic nicidecum că băuturi gen brandy sau alte băuturi spirtoase, ele trebuie să se ducă să obţinem aceste produse pentru dezinfectare.”

dezinfectanţiRomâniaUniunea Europeanăvin