ROMÂNI CARE AU SALVAT EVREI ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Expoziția „Români Drepți între popoare” organizată de Ambasada României de la Chișinău a fost deschisă la Bălți. Au fost expuse panouri cu numele, fotografiile și un scurt istoric al activității celor 12 personalități române, care au salvat evrei în timpul celui de-al doilea război mondial, de pe teritoriile Basarbiei, Bucovinei și al orașului Odesa. Expoziția a fost prezentată în cadrul Centrului evreiesc de caritate „Hesed Yakov”.

Printre cei care au prticipat la deschiderea expoziției a fost și ambasadorul României Marius Lazurca.

N-au ratat ocazia să vorbească despre acțiunile de salvarea a evreilor din zona Basarabiei și Bucovinei și unii profesori de istorie din Bălți. Mai exact ei au vorbit despre rolul Reginei, Elena a României și a lui Traian Popovici, fost primar al orașului Cernăuți care au contribuit la salavarea a mii de vieți.

Initial expoziția a fost realizată de Consulatul General al României din Odessa în colaborare și la inițiativa Muzeului Holocaustului din Odessa. În total 60 de personalități din România au contribuit la salvare a zeci de mii evrei.