Rogozin: Viitorul Transnistriei este alături de măreața Rusie

Vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin a adresat un mesaj de susținere autorităților de la Tiraspol, cu ocazia așa-numitei „independențe” pe care locuitorii din stânga Nistrului au celebrat-o cu mare fast. Acesta a declarat că viitorul regiunii transnistrene este alături de Federația Rusă.

„Rusia va continua să acorde susținerea locuitorilor din stânga Nistrului și, în calitate de țară-garant, nu va admite repetarea aventurilor militaro-politice pe malurile Nistrului, indiferent de unde ar parveni acestea”, a declarat Rogozin, citat de realitatea.md.

Potrivit lui, regiunea transnistreană continuă să întărească relațiile cu Federația Rusă și subiecții acesteia. 

„Mai mult de o pătrime de secol, voi meritați dreptul la stimă din partea celorlalți, ați dovedit loialitatea neclintită față de patrie, demonstrând unitate, asigurând armonie interetnică și tratarea atentă a istoriei noastre comune”, se arată în documentul lui Rogozin.