Renato Usatîi: Puterea locală trebuie să fie unită. Nu o să ne ajute nici Guvernul și nici Parlamentul

Primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi a declarat la ședința Congresului Autorităților Locale din Moldova că impedimentele cu care se confruntă autoritățile locale să fie incluse într-o listă comună, pe care CALM să o prezinte autorităților centrale.

“Este pentru prima dată când particip la astfel de evenimente. Din păcate, în 2015 – 2016, nu am putut face acest lucru, iar apoi am fost trimis într-o „călătorie de afaceri”. Indiferent de partidul pe care îl reprezentați, vă invit în municipiul Bălți. În curând vom avea o serie de evenimente care vor prezenta interes pentru toți primarii Moldovei – acestea vor include și atragerea investițiilor. Acum lucrăm la crearea unui grup de lucru, care va include experți din diferite țări. Împreună vom reuși. Autoritățile locale trebuie să fi unite. Nici Guvernul și nici Parlamentul nu ne vor ajuta. Până la urmă, nimeni nu știe mai bine decât noi, care sunt adevăratele probleme din localitățile pe care le conducem. Îmi afirm toată deschiderea pentru cooperarea cu Congresul.”

Renato Usatîi a enumerat mai multe probleme cu care se confruntă autoritățile locale, de la fraudarea licitațiilor, la lipsa de personal și salariile mici. El a subliniat că, dacă chestiunea lefurilor în domeniul administrației publice nu dispare, și celelalte probleme vor rămâne nesoluționate în proporție de 90%.

 “Dacă nu rezolvăm problema salariilor, nu vom reuși să implementăm niciuna dintre ideile pe care le-am discutat. Este dificil să găsești specialiști într-un domeniu sau altul, mai ales dacă ești primar în opoziție. Din acest considerent, trebuie să decidem singuri mărimea salariului”, a subliniat primarul de Bălți, Renato Usatîi.

Usatîi a propus conducerii CALM ca la următoarea ședință, să elaboreze o listă cu probleme comune pe care să o prezinte conducerii țării.

La următoarea ședință, vom stabili această agendă, astfel încât să fie valabilă atât pentru primarii din sate, cât și pentru cei din orașe. Astfel, veți avea poziția noastră clară atunci când veți merge să ne reprezentați. Sunt sigur că toți primarii vor semna documentul, indiferent de apartenența politică. Trebuie să obținem rezultate concrete”, a mai spus Usatîi.

La aceeași ședință, primarul municipiului Bălți s-a expus pentru desființarea consiliilor raionale. Potrivit acestuia, la nivel de raion există un număr exagerat de șefi.

“Timp de un an m-am gândit la reducerea unor funcții precum cea de președinte de raion și de vicepreședinte. Vara asta am numărat toți șefii din țară, și acum, după alegerile locale, în fiecare noapte se aleg președinții și vicepreședinții. Vorbim despre salariile funcționarilor, despre o idee care poate fi o soluție pentru situația din Primării. Spre exemplu, dacă în sat sau oraș nu există o persoană responsabilă de domeniul Educației, se pune întrebarea la ce bun avem nevoie de 30 de consilieri raionali? Dar în total este vorba despre zeci de mii de oameni. Vorbim despre condiții egale pentru toți primarii. Ar fi mult mai bine dacă acești bani ar fi distribuiți pentru drumuri și educație. Sunt convins că chiar și primarii care nu fac parte din CALM vor semna această petiție”, a spus Usatîi.

În timp ce Usatîi vorbea despre această idee, în sală se auzeau cuvinte de susținere ale multora dintre cei prezenți, care s-au arătat încrezători că 80 la sută din primari vor ridica mâinile “pentru”.

Renato Usatîi: Puterea locală trebuie să fie unită. Nu o să ne ajute nici Guvernul și nici Parlamentul