Regimul de guvernare utilizează o nouă metodă de falsificare a alegerilor prezidențiale – sondajele de opinie. Deja au început a fi publicate primele sondaje false și realizate la comandă, scopul cărora este să învețe alegătorii cu anumite rating-uri. În conformitate cu aceste cifre, vor fi adaptate rezultatele alegerilor, cu ajutorul falsificărilor.Acum se repetă situația cu partidul „Patria”, care era în 2014. Atunci rating-ul partidului lui Renato Usatîi era scăzut din start. Cu toate acestea, în ultima săptămînă a început o creștere bruscă a rating-ului partidului, iar atunci cînd a devenit clar că el trece peste 20%, autoritățile nu au avut altă soluție decît să elimine partidul „Patria” de la alegeri.