Primul raport cu privire la progresele înregistrate de către investigația Kroll a fost publicat de către Banca Națională a Moldovei.
Potrivit documentului, Kroll reiterează implicarea lui Ilan Shor în frauda bancară, care a dus la lichidarea a trei bănci, informează NOI.md.
„Prima etapă a investigației în curs a confirmat concluziile inițiale raportate la finalizarea investigației preliminare anterioare și a dezvăluit dovezi clare cu privire la implicarea crucială a dlui Ilan Șor, precum și a companiilor și persoanelor asociate cu dumnealui (împreună: ”Grupul Șor”) în frauda dată”, se menționează în raport.
Concluziile arată că Grupul Șor a avut legături directe cu cumpărarea acțiunilor celor trei bănci, în perioada 2012 – 2015.
„În special, informația colectată și analizată de Kroll a confirmat că Grupul Șor a avut tangență cu achiziționarea acțiunilor celor trei bănci din Republica Moldova în anii 2012-2014, a controlat direct deciziile importante ale celor trei bănci, inclusiv deciziile cu privire la acordarea ”creditelor” în favoarea companiilor interconectate, fără vreo intenție de returnare din partea acestora, a creat o rețea de companii prin care fondurile obținute prin fraudă au fost sustrase și spălate, și a obținut o parte semnificativă din fondurile furate.
La această etapă, Kroll a identificat tranzacții în sumă de peste 350 milioane dolari SUA, care pot fi direct atribuite fraudei care a avut loc în cele trei bănci din Republica Moldova”, se mai menționează.
Totodată, raportul punctează că se întreprind toate măsurile necesare pentru a identifica persoanele implicate în fraudă.