PSRM își pierde membrii. Mai mulți consilieri locali au refuzat mandatul

Membrii Partidul Socialiștilor din cadrul două consilii locale au refuzat să devină consilieri pe lista formațiunii PSRM, astfel, mandatele acestora au fost atribuite altor partide politice conform șirului descrescător. Decizia a fost luată astăzi de către Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței.

Pe ordinea de zi a ședinței CEC au figurat mai mult de 20 de subiecte ce țin de atribuiri de mandate consilierilor, transmite realitatea.md. În primul caz, consilierul PSRM din satul Albota de Sus, raionul Taraclia, Elmira Cervencova, a depus cerere de demisie, iar următorii doi candidați supleanți de pe lista Partidului Socialiștilor au depus declarații de refuz.

Astfel, conform legislației, CEC a recurs la restabilirea șirului descrescător, iar candidatul cu cea mai mare valoare numerică a devenit Blocul Electoral ACUM (PLatforma DA și PAS), fiindu-i atribuit mandatul candidatei Claudia Constantinova.

Cel de-al doilea caz este similar. În comuna Todirești, consilierul PSRM, Mihai Mostovei, a demisionat, iar alți doi supleanți la fel au refuzat să le fie atribuit mandatul. Membrii CEC au aplicat același principiu ca și în primul caz, iar mandatul i-a revenit candidatei Partidului Democrat, Ina Gherbovițan.

Sursa realitatea.md

PSRM își pierde membrii. Mai mulți consilieri locali au refuzat mandatul