Cu crizanteme albe în mână. Așa au manifestat zeci de susținători și membri ai Partidului Nostru în fața Curții Constituționale, care astăzi va analiza legalitatea instituirii stării de urgență în R.Moldova. Florile au fost oferite oamenilor prezenți la protest, drept simbol al schimbării.
Cu o oră înainte de ședința Curții Constituționale, în fața instituției s-au adunat deputați și susținătorii mai multor formațiuni politice. Au fost prezente Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și „Democrația Acasă”.
Astăzi, magistrații vor examina sesizarea privind constituționalitea instituirii stării de urgență în R.Moldova. Dacă decizia parlamentului din 31 martie va fi anulată, în țară ar putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate.