PROTESTELE DIN CHIȘINĂU PE AGENDA PRESEI INTERNAȚIONALE

Protestele de la Chişinău au ajuns în atenţia presei internaţionale. Jurnaliştii străini scriu că demonstranţii au intrat în Parlament şi s-au luat la bătaie cu forţele de ordine, notează Adevărul.ro.

Protestatarii au pătruns în Parlamentul din Moldova, scrie Associated Press (AP). Sute de protestatari au spart cordoanele de poliţişti pentru a pătrunde în clădirea Parlamentului Republicii Moldova după ce acesta a învestit guvernul la finalul unui blocaj instituit între instituţia prezidenţială şi Legislativ, precizează agenţia.

Înainte de vot, mulţimea s-a adunat în faţa Parlamentului cu steagurile Republicii Moldova şi cerând alegeri anticipate în timpul desfăşurării şedinţei. După procedura de vot, numărul acestora a crescut până la câteva mii. AP mai scrie că poliţiştii au folosit gaze lacrimogene.

Mai devreme, Parlamentul a învestit guvernul proeuropean condus de Pavel Filip, ministrul în exerciţiu al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi fostul director al unei fabrici de bomboane (SA Bucuria – n.r.), cu 57 de voturi. Opoziţia prorusă a boicotat votul”, precizează Associated Press.

Protestatarii au intrat în clădirea Parlamentului din Republica Moldova şi au intrat în conflict cu poliţiştii”, scrie portalul de ştiri Russia Today. Jurnaliştii străini citează presa locală şi scriu că poliţia a reţinut mai mulţi protestatari după ce aceştia au pătruns în clădirea Parlamentului.

Unii poliţişti au fost târâţi afară din clădire de către demonstranţi. Potrivit unor surse protestatarii ar fi folosit gaze lacrimogene împotriva poliţiei”, precizează Russia Today. Sursa mai scrie că oamenii s-au adunat în faţa Parlamentului pentru a protesta împotriva Guvernului Filip votat de către membrii Legislativului.

Despre evenimentele de la Chişinău a scris şi BBC News. „Votul acordat prim-ministrului Pavel Filip, desemnat în această funcţie de principala coaliţie proeuropeană, vine după luni întregi de criză politică, dar a fost boicotat de opoziţia prorusă”, transmite BBC.

Guvernul precedent al fostei ţări sovietice a fost dizolvat în luna octombrie 2015, în urma unui scandal de corupţie. Pavel Filip pleda pentru legături strânse cu Uniunea Europeană”, precizează aceeaşi sursă.