Poliţia a utilizat sâmbătă grenade cu efect acustic şi luminos şi spray-uri iritante cu jet de ardei iute împotriva manifestanţilor la Seattle, care s-au alăturat mişcării iniţiate la Portland împotriva rasismului. În paralel, ciocniri între manifestanţi şi poliţişti au fost din nou înregistrate în noaptea de vineri spre sâmbătă în oraşul Portland, în Oregon, scena de peste două luni a unor astfel de acţiuni, relatează Agerpres.
Dar la Seattle, în statul Washington, noaptea de sâmbătă spre duminică a fost în mod special agitată, cu o replică poliţienească la o tentativă a manifestanţilor de a declanşa un incendiu în faţa unui centru de detenţie pentru minori.
Unii manifestanţi au încercat să se protejeze de gazele iritante cu jet de ardei iute recurgând la umbrele, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului, martor şi al detunăturilor grenadelor cu efect de orbire. Potrivit Seattle Times, 16 persoane au fost reţinute.
La Portland, epicentrul protestelor, unii manifestanţi au încercat să dărâme o barieră de securitate în faţa tribunalului federal.
Forţele de ordine au replicat cu tiruri abundente cu gaze lacrimogene şi au dispersat mulţimea.
Mişcarea de protest în acest oraş din nord-vestul SUA începuse, la fel ca în alte părţi în ţară şi în lume, după moartea la sfârşitul lunii mai a unui afro-american, George Floyd, sub genunchiul unui poliţist alb la Minneapolis.
Ea s-a amplificat când la mijlocul lunii iulie la Portland au sosit poliţişti federali.
În numeroase înregistrări video publicate pe reţelele de socializare, pot fi văzuţi aceşti agenţi în ţinută paramilitară şi fără însemne de identificare, utilizând vehicule fără însemne instituţionale pentru a reţine manifestanţi, turnând astfel gaz peste foc.
O anchetă oficială a fost deschisă joi de Ministerul Justiţiei cu privire la modul foarte controversat în care au acţionat poliţiştii federali la faţa locului.
Preşedintele Trump, care îşi bazează campania pentru realegere în noiembrie în special pe restabilirea “ordinii”, a anunţat miercuri întărirea efectivelor de agenţi federali la Chicago şi în alte oraşe, după o recrudescenţă a criminalităţii şi a focurilor de armă.
Sâmbătă, trei persoane au fost rănite uşor cu armă de foc în cadrul unei manifestaţii antirasiste la Louisville, în statul Kentucky, au relatat media americane. Poliţia a evocat totuşi circumstanţe “accidentale”.
În acest oraş, militanţi de culoare ai grupului NFAC, greu înarmaţi, au protestat împotriva morţii Breonnei Taylor, o afro-americancă ucisă de poliţie în martie în apartamentul său. Dar poliţia era desfăşurată pentru a evita orice ciocnire cu contramanifestanţi albi ai unui grup conservator, de asemenea înarmaţi.
La Portland, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în afara tensiunilor, manifestanţii au creat o atmosferă de bună dispoziţie, bătând tobe şi lansând artificii în aplauzele mulţimii.
Unii dintre ei se reuniseră înainte de căderea nopţii în faţa unui memorial ridicat în semn de omagiu pentru persoane de culoare decedate din cauza violenţelor poliţieneşti, notează AFP.
Sursa: stirileprotv.ro