Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că Grigore Caramalac, aflat potrivit procurorilor, la Moscova, ar fi ”unul dintre comanditarii omorului” controversatului oligarh, Vladimir Plahotniuc, scrie moldnews.md
Informația a fost făcută publică de șeful adjunct al PCCOCS, procurorul Vitalie Busuioc joi, 27 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit procurorului, motivul pentru care Grigore Caramalac ar fi pus la cale această infracțiune: ”existența mai multor dosare penale în curs de desfășurare pe teritoriul Moldovei”. Procurorul nu a explicat ce au în comun dosarele penale intentate contra lui Caramalac cu Plahotniuc, astfel confirmând informațiile vehiculate în societate, precum că oligarhul de la PDM controlează procuratura, sistemul de justiție și organele de drept la general.
Amintim că la 7 aprilie curent, ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei a anunțat că, în comun cu organele de drept din Moldova, a fost dejucată o tentativă de asasinare a ”fostului vicepremier al Moldovei, Prihodiko”, care peste o oră s-a adeverit a fi ”cel mai mare oligarh moldovean, Vladimir Plahotniuc”.
Potrivit procurorilor, pe acest caz au fost reținute 8 persoane în Moldova și 9 în Ucraina și că pentru executarea comenzii, comanditari asasinării lui Plahotniuc, le-au promis executorilor 200 de mii de dolari, 100 dintre care au fost achitate sub formă de avans.
”Tentativa de asasinare” a oligarhului Vladimir Plahotniuc a fost luată în derâdere de mai multe voci, astfel, Plahotniuc a devenit un obiect al glumelor, fiind luat în derâdere.