În cadrul următoarei ședințe a Consiliului Municipal Bălți, autoritățile vor aduce la bun sfârșit problema salubrizării orașului. Mai exact, una din cele trei întreprinderi municipale care evacuează gunoiul, va fi numită responsabilă de gestionarea corectă a acestui serviciu. Potrivit primarului interimar de Bălți, Leonid Babii, acest lucru este necesar pentru a regla activitatea întreprinderilor cu pricina, care în prezent se confruntă cu probleme organizatorice.
Leonid Babii primar interimar de Bălți: „Lucrările de salubrizare au fost împărțite la trei întreprinderi, „Direcția Reparații și Construcții Drumuri”, „Amenajarea Teritoriului și Spații Verzi” și „Gospodăria Locativ Comunală”. Când sunt trei stăpâni, desigur sunt dificultăți. Astăzi, o comisie specială a Consiliului Municipal, lucrează pentru a concentra aceste responsabilități doar uneia din întreprinderi.”
Tot la următoarea ședință a Consiliului Municipal va fi stabilită procedura de achitare a serviciului de salubrizare.
Leonid Babii primar interimar de Bălți: „Despre facturi. Noi acum nu putem să trimitem facturi de la „Salubrity Solution” și de la cele trei întreprinderi. La următoarea ședință vom hotărâ cine va gestiona gunoiul. Atunci, ne vom putea adresa locuitorilor, pentru a-i anunța procedura de plată pentru evacuarea deșeurilor.”
Cele trei întreprinderi municipale salubrizează orașul din luna decembrie, când compania concesionară „Salubrity Solution” a refuzat să evacueze gunoiul.
Sursă: btv.md