În capitală a fost inaugurat primul centru municipal de vaccinare anti-coronavirus. Centrul este amplasat pe strada Petru Rareș 18 și dispune de şase puncte de vaccinare, iar capacitatea totală de imunizare per zi este de 1000 de pacienţi.
Centrul municipal de vaccinare va avea un program zilnic între orele 08:00 – 18:00 (în zilele de odihnă 08:00 – 15:00). Persoanele cu dificultăţi de deplasare vor fi vaccinate la primul etaj, unde sunt amenajate două puncte de vaccinare, iar restul pacienţilor vor fi imunizaţi la etajul al II-a, transmite jurnal.md.
Spaţiul a fost amenajat timp de o săptămână, cu ajutorul partenerilor din mediul privat, care au oferit infrastructura necesară. Pentru ziua de azi sunt programate circa 200 de persoane la imunizare. În centru municipal, la momentul actual, sunt 2500 de doze de vaccin anti-COVID-19.
Pentru eficientizarea și ordonarea procesului de vaccinare, în scopul evitării aglomerațiilor, imunizarea se va face printr-un sistem informațional de gestionare a fluxului de persoane în baza rândului electronic. Persoanele imunizate vor fi înregistrate în registrul electronic de evidență a vaccinărilor.
Persoanelor imunizate li se va elibera un certificat de vaccinare care va cuprinde următoarele informații: numele și prenumele persoanei vaccinate, vârsta, adresa, codul numeric personal (IDNP), date despre vaccin (doza 1 sau ulterior doza 2, denumirea vaccinului, seria lotului, data expirării), denumirea Centrului de Vaccinare și semnătura medicului-coordonator. Protecţia datelor cu caracter personal al celor vaccinați se va efectua conform legislației în vigoare.
E de menționăm că procesul de vaccinare în cadrul Centrului va fi efectuat conform Planului național de imunizare antiCOVID-19 și anume vaccinarea populației conform etapei II și III de imunizare, în corespundere cu disponibilitatea și distribuirea prioritară a vaccinurilor autorizate. Centrul dispune de o sală de terapie intensivă, aparat de respiraţie mecanică şi trusă anti-şoc, care vor fi utilizate în caz de necesitate.
Costul total de dotare și operaționalizare a Centrului Municipal de vaccinare a constituit cca 200.000 de lei. Sursa de acoperire pentru organizarea Centrului municipal de vaccinare sunt alocațiile prevăzute de municipalitate pe anul 2021, pentru domeniul de sănătate din bugetul securizat pentru pandemia cu noul coronavirus.
Foto: NewsMaker.md.