Natalia Moloșag, demisă din funcția de Avocat al Poporului cu votul a 82 de deputați din Parlament, susține că nu a fost informată despre faptul că cererea privind retragerea sa din funcție urma să fie examinată în cadrul ședinței de astăzi a Legislativului, transmite tv8.md.
Aceasta spune că a înștiințat oficial Parlamentul privind anularea cererii sale de demisie dimineața, la ora 09:30, cu o oră și jumătate înainte de începutul ședinței.
Totuși, fosta Avocată a Poporului dă asigurări că se va conforma deciziei deputaților.
„Asta e decizia Parlamentului, din moment ce a adoptat-o, rămâne doar să ne supunem deciziei”, a declarat Natalia Moloșag pentru TV8.
Moloșag a mai spus că urmează să ia o decizie cu privire la ce va face mai departe.
„Eu am nevoie de timp să mă gândesc ce voi întreprinde. Rămâne să mă gândesc ce și cum voi face. Probabil. voi lua o pauză, pentru a fi alături de cei dragi”, a menționat fostul Ombudsman.
„Îmi pare rău că atunci când mi s-a încredințat mandatul, în 23 septembrie, eu am simțit susținerea Parlamentului în ceea ce mi-am propus. Azi, dacă s-a luat această decizie, fără a fi luat în considerație că eu mi-am expus retragerea acestei cereri, asta e”, a adăugat Natalia Moloșag.
Fostul Avocat al Poporului, Natalia Moloșag a devenit ținta unui scandal public, acum câteva săptămâni, când s-a aflat că și-a angajat în calitate de asistent personal, un fost client, condamnat penal pentru proxenetism. Moloșag a recunoscut acest lucru, menționând că i-a dat de lucru la Oficiul Avocatului Poporului, pentru „a-l reîncadra în societate”.
Moloșag și-a anunțat ulterior demisia, după ce mai multe organizații i-au cerut să plece din funcție. În această dimineață, ombudsmanul s-a răzgândit și a depus o cerere în acest sens la Parlament. Deputații nici nu au examinat această solicitare, aprobându-i demisia din fotoliul de Avocat al Poporului.