Primarul din Corlăteni petrecut pe ultimul drum

Locuitorii din Corlăteni l-au petrecut pe ultimul drum pe Anatolie Baciu, care de 9 ani era primar al acestei localități. Edilul s-a stins din viață la 44 de ani. Oamenii spun că nu au mai avut parte de un asemenea primar bun și nici nu vor mai avea

Astăzi primarul satului Corlăteni, raionul Râșcani a fost petrecut pe ultimul drum. Anatolie Baciu s-a stins din viață la doar 44 de ani și a lăsat în urmă soția și un copil. Edilul se afla la al treilea mandat. Despre decesul acestuia locuitorii au aflat sâmbătă. Iar luni 17 august aceștia au venit să-și ia rămas bun.

Locuitorii satului Corlăteni spun că în perioada celor  3 mandate, primarul a reușit să facă multe lucruri bune pentru localitate, cât și pentru oameni. Mai mult decât atât a fost prietenos cu colectivul și cu fiecare cetățean în parte.

Unii cu lacrimi în ochi ne-au spus că Anatolie Baciu a fost un om bun ca pâinea caldă.

Peste două săptămâni, Anatolie Baciu ar fi împlinit 45 de ani.

a muritCorlăteniпримар