Președintele raionului Orhei solicită prezența fizică a elevilor la ore

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a formulat și expediat un demers, la 7 aprilie curent, către premierul interimar, Aureliu Ciocoi, care este și președintele Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prin care a solicitat ca în școlile din raionul Orhei să fie reluat procesul educațional cu prezența fizică a elevilor, transmite zdg.md.

Prin demersul adresat lui Ciocoi, alesul raional solicită revizuirea indicatorilor per instituții de învățământ și nu per localitate, pentru a permite instituțiilor de a-și continua procesul educațional cu frecventarea fizică a elevilor din ciclul primar (clasele I-IV), gimnazial (V-IX) și liceal (X-XII).

În document, președintele Raionului, Dinu Țurcanu, a menționat că unor localități din raionul Orhei cu un număr mic de populație, la înregistrarea a 1-2 cazuri de infecții de Covid -19, li se atribuie cod roșu de alertă, ceea ce se reflectă asupra activității instituției de învățământ, potrivit ultimei Decizii a Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale. Totodată, potrivit lui, s-a constatat că multe persoane infectate, care au viză de reședință în localitățile din raionul Orhei, activează în municipiile Chișinău și Orhei, astfel indicatorul de îmbolnăvire cu infecția Covid-19 nu reflectă situația reală din localitate.

În Demers este indicat faptul că, potrivit rezultatului analizei datelor statistice de monitorizare zilnică a situației epidemiologice în instituțiile de învățământ din raionul Orhei, s-a stabilit că, în perioada martie-aprilie 2021, cazuri de infectare Covid-19 în rândul elevilor din învățământul primar nu s-au atestat chiar dacă aceștia în perioada sus menționată nu s-au aflat în autoizolare.

În ciclul primar la nivel de raion sunt înregistrați 4608 elevi, mulți dintre ei, în perioada învățării la distanță, se află singuri, fără supravegherea părinților, aceștia fiind angajați în câmpul muncii. Astfel se pune în pericol securitatea și siguranța online a elevilor, ce constituie o prioritate în organizarea și desfășurarea învățământului la distanță. Din sursa DGASPF se menționează că în anul 2020 au fost sesizate cazuri de neglijare a copiilor de către părinți, lipsă de supraveghere, vagabondaj, în timpul cât părinții acestora sunt la serviciu. Totodată aceeași sursă raportează un număr crescut de cazuri de abuz psihologic asupra copiilor.

Conform chestionarelor completate de către elevi din clasele primare, o mare parte se conectează la orele online de pe telefonul mobil al părinților. Elevii la această vârstă au nevoie de suportul unui adult pentru a accesa platformele educaționale. Învățarea online nu poate fi realizată în cazul dotării insuficiente și nivelului redus al competențelor digitale ale copiilor. (…) Ce ține de continuarea procesului educațional cu frecventarea fizică a elevilor nu doar din ciclul primar (clasele I-IV), dar și a elevilor ciclului gimnazial (V-IX) și liceal (X-XII), s-a constatat că în familiile numeroase, ce dispun de un singur dispozitiv electronic, se prioritizează accesul elevilor mai mari și a celor din clasele absolvente, astfel unii fiind lipsiți de dreptul fundamental la învățătură, prevăzut de art.35 al Constituției Republicii Moldova”, menționează Țurcan în demersul formulat.

Potrivit Dispoziției nr. 51 din 19 martie curent a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică organizarea procesului educaţional în instituţiile de învăţământ se dispune de către Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică din unităţile administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi, UAT de nivelul al doilea: municipiul Chişinău şi municipiul Bălţi şi UAT ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, în funcţie de gradul de alertă atribuit localităţii, în baza indicatorului incidenţei la 100 mii populaţie, conform următoarelor scenarii.

Foto: zdg.md.

Președintele raionului Orhei solicită prezența fizică a elevilor la ore