Președintele kârgâz, gata să demisioneze în urma protestelor

Preşedintele kârgâz Sooronbai Jeenbekov a anunţat vineri că este „gata să demisioneze” în încercarea de a pune capăt crizei politice care zguduie această mică republică din Asia Centrală de aproape o săptămână, după desfăşurarea unor alegeri parlamentare controversate, informează AFP și Agerpres.

„Sunt gata să renunţ la funcţia de preşedinte al Republicii Kârgâze după ce autorităţile executive legitime vor fi fost aprobate şi după ce ne vom întoarcem pe calea legalităţii”, a anunţat şeful statului într-un comunicat publicat pe site-ul preşedinţiei de la Bişkek.

Demisia ar putea surveni după stabilirea unei date pentru noi alegeri şi după numirea unui guvern care să pună capăt vidului de putere.

Cu toate acestea, nu este clar dacă aceste condiţii vor putea fi îndeplinite în contextul în care noi proteste sunt anunţate pentru ziua de vineri, perspectivă care sporeşte riscul unor ciocniri violente între facţiuni.

Totodată parlamentul, care se află la sfârşit de mandat, nu a fost convocat şi nici nu a numit unul din cei cel puţin trei candidaţi la funcţia de premier interimar, unii deputaţi spunând că se tem pentru siguranţa lor, potrivit Reuters.

Anterior, Jeenbekov, care nu a mai apărut în public de luni, asigura populaţia că demisia nu era un subiect „la ordinea zilei” şi preciza că negociază cu diferite grupări politice.

Cu toate acestea, preşedintele kârgâz se află sub presiunea adversarilor săi politici, a Rusiei şi a forţelor de securitate kârgâze, presiune care apăsa în acelaşi timp asupra clasei politice pentru găsirea unei ieşiri din criză. Protestul postelectoral actual este alimentat de confruntarea acerbă dintre preşedintele Jeenbekov şi predecesorul său şi fost mentor politic Almazbek Atambaiev, recent eliberat din închisoare de susţinătorii săi.

Protestele violente zguduie ţara începând de marţi. Participanţii la manifestaţii denunţă comiterea de fraude la alegerile desfăşurate duminică. Scrutinul a fost câştigat de două partide apropiate şefului statului, dar cel puţin 11 partide au refuzat să accepte rezultatele, iar observatori occidentali au declarat că alegerile au fost marcate de dovezi credibile de cumpărare a voturilor. Ciocnirile din capitală s-au soldat până acum cu cel puţin un mort şi sute de răniţi.

Tensiunile nu au fost risipite de decizia autorităţilor de a invalida rezultatele alegerilor legislative.

Acest stat din Asia Centrală cu 6.5 milioane de locuitori care se învecinează cu China şi găzduieşte o bază militară aeriană rusă şi o importantă companie minieră canadiană, cea mai pluralistă, dar şi cea mai instabilă ţară din regiune, a avut deja parte de două revoluţii, iar trei dintre preşedinţi au ajuns la închisoare sau s-au exilat în perioada de după dobândirea independenţei.

În pofida stării de incertitudine şi fără o conducere legitimă, funcţionari cu vechime ai statului kârgâz par să deţină controlul forţelor de securitate, notează Reuters.

GKNB, puternicele servicii de securitate kârgâze, au cerut clasei politice să reinstaureze ordinea în contextul în care mai multe facţiuni revendică controlul asupra instituţiilor statului. Rusia a recunoscut autoritatea persoanei care a preluat controlul GKNB, Omurbek Suvanaliev. Şeful Serviciilor Speciale Ruse (FSB) Aleksandr Bortnikov şi-a semnalat sprijinul pentru „eforturile GKNB de a stabiliza situaţia şi de a evita haosul”, potrivit Kremlinului.

Una din primele decizii ale lui Suvanaliev, anunţată de Interfax, a fost închiderea frontierelor din „motive de securitate”, ordin intrat în vigoare.

Noul şef al GKNNB a declarat că nu ştie unde se află preşedintele ţării.

Personalităţi din diferite partide din opoziţie au anunţat că deţin controlul asupra unor instituţii precum procuratura sau ministerul de interne.

În faţa principalelor clădiri guvernamentale nu au fost văzut văzuţi poliţişti, notează AFP.

Sursa: cotidianul.md

demisionareaPreşedintele kârgâzprotesteSooronbai Jeenbekov