Premierului desemnat Natalia Gavrilița i s-a oferit pază de stat

Natalia Gavrilița beneficiază de pază de stat din 27 ianuarie, odată cu desemnarea sa, prin decret prezidențial, drept candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Informația a fost oferită de Serviciul Protecție și Pază de Stat, pe 4 februarie. 

Într-un comunicat de presă, SPPS precizează că spectrul de măsuri de protecție include paza domiciliului și automobilul de serviciu al Nataliei Gavrilița, transmite newsmaker.md.

„Decizia privind acordarea întregului spectru de măsuri de protecție și pază a fost luată în baza Legii 134 din 2008 cu privire la SPPS. Conform legislației, anterior SPPS a acordat protecție și pază tuturor candidaților desemnați prind decret prezidențial la funcții de prim-ministru, dar și candidaților învingători prin scrutin electoral la funcția de președinte”, se arată în comunicat.

Legea respectivă specifică că din categoria demnitarilor Republicii Moldova care beneficiază de protecţie de stat fac parte: preşedintele Republicii Moldova, preşedintele parlamentului, prim-ministrul, ex-preşedintele Republicii Moldova, ex-preşedintele parlamentului, pe perioada stabilită de legislaţie.

De asemenea, legea prevede că, pe durata mandatului preşedintelui Republicii Moldova, al preşedintelui Parlamentului şi al prim-ministrului se acordă protecţie şi membrilor lor de familie.

În cazuri excepţionale, la decizia preşedintelui Republicii Moldova, poate fi acordată protecţie şi altor persoane dacă se constată o stare de pericol sau dacă există informaţii despre organizarea unor acţiuni prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi la sănătatea lor.

Sursa newsmaker.md

Premierului desemnat Natalia Gavrilița i s-a oferit pază de stat