Portalul Național al Instanțelor de Judecată (PNIJ), instante.justice.md, are o nouă interfață grafică și mai multe funcționalități începând cu 2 aprilie curent, anunță Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești (AAIJ) a Republicii Moldova, autoritate subordonată Ministerului Justiției și responsabilă de gestionarea PNIJ, scrie anticoruptie.md.
Meniurile principale din versiunea precedentă a portalului au fost completate cu o hartă cu ajutorul căreia se poate identifica instanța de judecată în limitele competențelor teritoriale, dar și cu un mecanism nou ce permite căutarea ședințelor de judecată planificate, a hotărârilor, încheierilor, citațiilor publice în toate judecătoriile și curțile de apel sau în circumscripția teritorială a unei curți de apel, informației distincte despre hotărârile în privința infracțiunilor contra bunei desfășurări a activității în sfera publică, informației privind principalii indicatori de măsurare a performanței activității sistemului judecătoresc, studiilor și analizelor, sondajelor publice, etc.
De asemenea, noua interfață a PNIJ permite utilizatorilor să raporteze eventuale greșeli sau omisiuni ce țin de conținutul hotărârilor/încheierilor instanţelor, dar şi să propună îmbunătăţirea conținutului PNIJ.
PNIJ reprezintă o parte componentă a sistemului informațional judiciar. A fost lansat în anul 2014 pentru a transparentiza activitățile instanțelor judecătorești și a aduce justiția mai aproape de cetățeni. Datele publicate pe PNIJ, și anume informațiile din meniurile „Agenda ședințelor”, „Hotărârile instanței”, „Încheierile instanței”, „Citaţii publice”, „Cereri și dosare în instanță” sunt preluate în mod automat din baza de date centralizată a Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD).
Acest portal a fost realizat cu suportul Programului pentru Justiție Transparentă al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Foto: anticoruptie.md.