POLIȚIȘTII ÎNDEAMNĂ BĂLȚENII SĂ PREDEA ARMELE DEȚINUTE ILEGAL

Bălţenii sunt îndemnaţi să predea benevol armele deţinute ilegal. Cu acest mesaj vine Inspectoratul General de Poliţie  în cadrul campaniei „Predă benevol armele”. Joi în Municipiul Bălţi, oamenii legii au împărţit pliante şi au informat locuitorii despre posibilitatea de a preda armele deţinute ilegal pentru a asigura securitatea sa şi a familiei sale.

Campania a demarat pe întâi noiembrie şi până în prezent au fost retrase 50 de arme. Din această cifră 15 sunt din Bălţi. Polițiștii spun că scopul principal al acestei campanii este de a sensibiliza opinia publică şi de a evita toate pericolele, pe care le prezintă armele neautorizate.

Până în prezent, toate armele, confiscate sau predate benevol de stăpâni  au fost distruse prin topire. Posesorii acestora au fost eliberaţi de răspundere penală sau contravenţională. Dar şi aici părerea oamenilor este împărţită cu privire la campania promovată

Statistica denotă faptul că majoritatea incindetelor şi infracţiunelor sunt săvârşite cu arme păstrate ilegal. Până în prezent grație Poliţiei au fost scoase din circuit peste 14 000 de arme de foc.