Și astăzi, 21 mai, oamenii legii au intervenit în piețele din Bălți. Aceștia au monitorizat cum sunt respectate normele sanitare și de prevenire a infecției. Angajații poliției au menționat că nu au venit pentru a aplica amenzi, ci pentru a monitoriza activitatea pieței.
Mulți comercianți ai pieței din strada Caraciobanu nu s-au încumetat să-și reia activitatea. Le este frică de amenzi. Unii se tem că le-ar putea fi confiscate bunurile, iar alții nici nu au știut că comerțul a fost permis.
Vânzătorii susțin că criza coronavirusului și închiderea pieței au dus la scăderea vânzărilor. Și până la pandemie nu aveau parte de mulți cumpărători, însă acum fluxul este și mai mic.
Antreprenorii mai spun, că ajutorul de șomaj, în sumă de 2275 de lei nu acoperă nici cea mai mică parte din cheltuielile necesare.
Amintim că la data de 20 mai, piețele din Bălți și-au reluat activitatea. Totuși din cauza infecției de coronavirus, aceasta activează într-un regim special. Atât comercianții, cât și vânzătorii sunt obligați să poarte mănuși, măști de protecție și să respecte distanța socială.