Poliția a ridicat droguri de 1,3 milioane lei, iar trei persoane au fost reținute și puse sub învinuire pentru circulație ilegală de droguri

Potrivit unui comunicat emis de Poliția Republicii Moldova oamenii legii au destructurat un grup infracțional care comercializa droguri în valoare estimativă de 1,3 milioane lei. 

Astfel la solicitarea oamenilor legii, asupra drogurilor a fost aplicat sechestru, iar trei membri ai grupului au fost reținuți, cu sprijinul mascaților de la BPDS  „Fulger” – liderul grupării și două persoane care activau în calitate curieri cu vârste cuprinse între 19 și 30 ani. Ulterior, la demersul procurorilor PCCOCS, doi membri au fost plasați în arest preventiv, iar în privința celui de-al treilea, instanța de judecată a decis cercetarea lui în libertate. Mai mult decât atât activitatea infracțională a grupului a fost documentată pe parcursul a două luni. 

În contextul dat oamenii legii au stabilit că cei trei comercializau pe internet droguri sintetice de tip PVP (denumite „sare”), amfetamină și substanțe psihoactive de tip nou (NPS).

Ca urmare a efectuării perchezițiilor de la domiciliile, apartamentele închiriate precum și locurile unde au fost ascunse drogurile, oamenii legii au ridicat mai multe pachețele cu droguri de tip PVP și amfetamină, cu masa totală de peste 1,2 kg; precum și circa600 gr de marijuană și timbre LSD. Totodată, au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare și altă tehnică de calcul, carduri bancare, pachețele autosigilante pentru vânzarea drogurilor și cântare electronice la scară mică.

3 milioane leiau fost reținutede 1droguriiar trei persoaneilegală de droguripentru circulațiePoliția a ridicatși puse sub învinuire
Comments (0)
Add Comment