Din cauza ploilor abundente, au fost afectate grav zeci de locuințe din satul Moldoveanca din raionul Fălești. Localnicii spun, că deja de mai multe ori le-au fost inundate gospodăriile și curțile. Șuvoaile au distrus tot, ce a fost plantat, apele au spălat păsările de prin gospodării, dar și lemnele, stupi și tot ce le-a stat în cale. Curenții de ape au fost așa de puternici încât au distrus chiar și garduri din beton.
Câteva lucruri și animalele din curte, au fost mai apoi găsite în iazul local. Cel mai mult au avut de suferit casele din margine. Când apele s-au retras, curțile și grădinile au rămas acoperite cu un sloi de 50 de centimetri cu nămol și mizerie. Galina Donic nici nu mai poate ieși în curte. Femeia spune, că încă puțin și furtuna i-ar fi inundat și casa, astfel ar fi fost nevoită să se adăpostească în clădirea grădiniței.
Pe strada vecină situația a fost la fel de critică. Curțile și grădinile nu au suferit, însă drumul a fost spălat complet. Acum pe acesta nici să circuli cu mașina s-au să mergi pe jos nu mai poți. Petru Bezborodco, casa căruia se află la capătul străzii, a fost afectată cel mai mult. Apa a luat păsările din curte, a înămolit culturile, a inundat beciul și o anexă.
Locuitorii satului speră, ca primăria locală și administrația raională să-i ajute la necaz. Potrivit lor, pe teritoriul satului trebuie construită un dig sau să fie săpat un canal, pentru ca apa să nu ajungă în sat.