Pe an ce trece, datoriile deputatului Ilan Șor cresc. Deși indică venituri modeste, de câteva zeci de mii de lei pe an, împrumuturile pe care le-a contractat au ajuns la peste 107 milioane de lei, relatează agora.md
Potrivit datelor pe care le-a indicat în declarația de avere depusă la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), în mare parte, împrumuturile sunt de la Ilona Șor, despre care presa scrie că ar fi mama vitregă a deputatului. Suplimentar la sumele contractate anterior, în 2019, parlamentarul a mai luat un credit de 30 de milioane de lei, pe care trebuie să-l întoarcă până în 2024. Ca în toate cazurile, acesta este acordat fără dobândă. Doar că de această dată debitor ar fi soția lui Ilan Șor.
Împrumuturile de zeci de milioane de lei sunt acordate în contextul în care Ilan Șor indică venituri modeste. În 2019, spune că a câștigat 65 de mii de lei din salariul de deputat, iar alți 71 de mii de lei i-a primit de la Primăria Orhei. S-a ales cu o indemnizație de 10 mii de lei și cu o compensație de aproape 8 mii de lei de la Parlament. Iar soția acestuia a avut venituri de aproape 892 de mii de ruble rusești, echivalentul a peste 223 de mii de lei, din activitatea de întreprinzător.
În declarație, parlamentul a trecut un teren intravilan de 0,067 de hectare, evaluat cu 641 de mii de lei, un apartament de 158 de metri pătrați, evaluat cu 942 de mii de lei, dar și un apartament de 239 de metri pătrați, care ar costa 824 de mii de lei. Mai declară o casă de locuit de 201 metri pătrați, evaluată cu peste 4 milioane de lei, un garaj de 48 de metri pătrați și un apartament de 57 de metri pătrați.
Conform documentului, familia Șor are în proprietate patru mașini: un Bentley Continental din 2010, un Bentley Mulsane Extend din 2017, o Toyota Runner din 1997 și un automobil GAZ 2410 din 1988.
Sunt indicate mai multe conturi bancare. În total, este vorba de peste 1,1 milioane de lei.
Amintim că, pe 30 iulie 2019, Ministerul de Interne a anunțat că Ilan Șor a fost dat în căutare internațională. În scurt timp, șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a declarat că Șor se află în Israel. „La orice traversare de frontieră va fi reținut”, a spus el, în condițiile în care Israelul nu-și extrădează cetățenii. Iar în august 2019, Ilan Șor a rămas fără imunitate de parlamentar.
Menționăm că Ilan Șor a fost reţinut în mai 2015. În 2017, a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani. Pedeapsa va intra însă în vigoare doar după ce va deveni definitivă.
Sursa: agora.md