Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (Platforma DA) solicită modificarea urgentă a Legii privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale prin introducerea expresă a perioadei auditate 1999-2022. De asemenea, formațiunea cere demisia sau demiterea prin Hotărârea Parlamentului a conduceri Curții de Conturi, transmite tv8.
Formațiunea consideră că auditul actual al S. A. Moldovagaz pentru perioada redusă nu este altceva decât mimarea procesului analizei ample și profunde în privința activității acestei întreprinderii, afiliate Gazpromului, începând cu data înființării sale.
Solicitările Platformei DA vin în contextul în care actul legislativ respectiv nu prevede perioada în care urmează să fie efectuat auditul.
„Amendamentul Executivului a fost respins de către comisia parlamentară sesizată în fond, fără nicio argumentare. Iar Curtea de Conturi, deși cunoștea faptul că instituția niciodată nu a auditat S. A. Moldova-Gaz, în avizul său a omis acest subiect. Drept rezultat, din informația pe care o dețin membrii Platformei DA, Curtea de Conturi la moment a cerut de la S. A. Moldovagaz documentele doar pentru ultimii cinci ani”, se menționează într-un comunicat Platforma DA.
„Menționăm că în perioada fondării S. A. Moldovagaz în anul 1999, după cedarea de către Guvernul Republicii Moldova a controlului către Federația Rusă asupra sistemului național de gazoducte, au avut loc mai multe tranzacții dubioase privind formarea patrimoniului întreprinderii nou create,” se arată în declarația Platformei DA. „De asemenea, în perioada 2001-2009, din contul bugetului de stat, bugetelor locale și contribuțiilor populației au fost construite multiple gazoducte de tensiune joasă, care au fost transmise la evidența S. A. Moldovagaz, iar statutul juridic al acestora rămâne unul incert”, se mai arată în comunicatul Platformei DA.
În ceea ce privește demisia Curții de Conturi, Platforma DA menționează contextul poziției pasive a acestei instituții în procesul dezbaterii proiectului de lege nominalizat. Formațiunea atrage atenția asupra faptului că președintele actual al Curții de Conturi, Marian Lupu, în 1999, era director al Departamentului de Relații Economice Externe în cadrul Ministerului Economiei.
Conform declarației Platformei DA, acesta „a ajutat Gazpromul juridic și tehnic să preia controlul asupra sistemului național de furnizare a gazelor naturale, iar în perioada capturării statului a fost președinte al fracțiunii parlamentare de buzunar a lui Plahotniuc, care a acceptat ca S. A. Moldovagaz să nu fie supusă controlului Curții de Conturi”. Formațiunea mai menționează că soția vicepreședintelui actual al Curții de Conturi, Viorel Chetraru, în prezent activează în departamentul de contabilitate a S. A. Moldovagaz.
„Platforma DA constată cu regret că în cadrul examinării acestei Legi, deputații — autori ai inițiativei legislative și membrii comisiei de control al finanțelor publice — au avut o abordare superficială și iresponsabilă față de problema strategică pentru securitatea națională, iar conducerea Curții de Conturi a demonstrat o neglijență crasă în serviciu sau a acționat sub influența unui conflict de interese,” se arată în declarația formațiunii.