Plante de floarea-soarelui crescute cât casa, în grădină

În manualele de specialitate scrie că floarea-soarelui este o plantă anuală, cu înălţimea de până la 2,5 metri.

O găsim însă şi de două ori mai înaltă, de peste patru metri, în grădina unui buzoian care spune că plantaţia sa gigantică este rezultatul unei combinaţii perfecte: teren fertil, lucrări făcute la timp  şi precipitaţii din abundenţă. Seminţele au fost aduse din America, scrie adevarul.ro.

O parcelă de câţiva metri pătraţi din grădina familiei Trif, cultivată cu floarea soarelui, este subiect de discuţii în tot satul. S-a dus vestea din gură în gură că într-o curte din Brădeanu floarea-soarelui a crescut cât casa. Mulţi nu cred şi vin să vadă minunea cu ochii lor.   

Norocosul agricultor din Brădeanu spune că a plantat seminţe americane, pe care le-a primit anul trecut de la un prieten, pentru consum. ”Este floarea soarelui americană pe care nici nu mai ştiu de unde am primit-o. E foarte bună şi spornică. Trebuie să fie şi terenul foarte bun, să îi faci şi toate lucrările la timp. Trebuie săpat de cel puţin trei ori”, explică Viorel Trif.   

Floarea-soarelui demnă de cartea recordurilor se dezvoltă atât de repede încât măsurărtorile nu se mai potrivesc de la o zi la alta. A depăşit patru metri şi, spune agricultorul, câteva dintre plante vor ajunge la cinci metri. Uriaşele din grădina familiei Trif trebuie recoltate în luna august. Ca să ajungă la pălăriile de floarea soarelui, oamenii vor fi nevoiţi să taie mai întâi tulpina, de la bază.    

Aproape toată planta este valorificată. Originară din America Centrala şi de Nord, floarea-soarelui este cultivată pe tot globul, în special pentru obţinerea uleiului.