Peste o tonă de pește, nimicite

Schemă deconspirată la Piața Centrală. Un grup de persoane, având o înțelegere prealabilă, au organizat o schemă ilegală de introducere pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina, prin regiunea Transnistreană, a speciei de pește caras, transmite agora.md.

Aceştia n-au putut prezenta toate actele necesare, privind originea și calitaea peștelui viu, precum și alte documente ce ar permite desfășurarea acestui tip de activitate, încercând să se eschiveze de forțele de ordine, abandonând unitatea de transport.

Poliţiştii au reținut și ridicat unitatea de transport în care se afla un lot de 1400 kg de pește viu. Conform deciziei specialiștilor Direcției Municipale pentru Siguranța Alimentelor, peștele nu poate fi acceptat pentru consumul uman. Ca urmare, lotul de marfă ridicat a fost transportat la întreprinderea specializată și nimicit.

Respectiv, contravenientului i-a fost întocmit proces-verbal și aplicată sancțiune sub formă de amendă în sumă de 4500 lei.