Peste 300 de cazuri noi de coronavirus, înregistrate în Moldova, la Bălți – 4, în Capitală – 154

Alte 332 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 5 cazuri sunt de import (Ucraina-2, Germania-1, România-1, Federația Rusă-1). Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 20 040 cazuri.

Total teste efectuate în această zi – 1982, dintre care primar – 1434 şi repetat – 548.

În total, până la ziua de astăzi, s-au tratat 13 298 persoane.

Totodată informăm despre înregistrarea unui al deces provocat de COVID-19:

Deces 659: Bărbat de 52 ani,  domiciliu Chișinău. Internat la data de 9 iulie, la Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie mixtă, diabet zaharat tip II, insuficiență cardiacă și renală.

MSMPS îndeamnă persoanele fizice și juridice să respecte măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID-19:

-respectarea distanței sociale între persoane de minim 1 metru;

-respectarea regulilor de igienă a mâinilor;

-respectarea regulilor de igienă respiratorie;

-respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv;

-monitorizarea personală de fiecare persoană fizică a stării de sănătate;

-purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale și spații publice închise, în situația în care nu poate fi respectată distanța socială/fizică. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.

Informații COVID-19 (15.07.2020)

cazuri noicoronavirustesteБельцы