Peste 270 de companii autohtone au beneficiat în ultimii patru ani de finanţare nerambursabilă de la Banca Mondială

Peste 270 de companii autohtone au beneficiat în ultimii patru ani de finanţare nerambursabilă de la Banca Mondială pentru dezvoltarea afacerilor. Banii au fost oferiţi prin intermediul Proiectului Ameliorarea Competitivităţii, pentru implementarea standardelor de calitate şi mărirea exporturilor, scrie publika.md.


Veaceslav Moţpan lucrează într-o companie care produce carcase de protecţie a contoarelor electrice şi accesorii pe care le vinde şi la export. Pentru a ajunge şi în ţările UE, firma a primit un grant de 74 de mii de lei prin Proiectul Ameliorarea Competitivităţii pentru aprobarea standardelor de calitate ISO.

Veaceslav Moţpan, director de producere companie:”Fiecare maşină are instrucţiunea sa, fiecare lucrător ştie ce trebuie să facă, cum să facă, ca să lucreze eficient, ca să fie mai puţin rebut tehnologic. Toţi sunt instruiţi şi lucrăm după sistemul de management al calităţii.”

Acum Moţpan vrea să îşi diversifice producţia şi are nevoie de un scaner 3D.

Veaceslav Moţpan, director de producere companie:”Nişte matriţe foarte scumpe, care se produc numai în Europa. Ca să faci nişte piese pentru BMW, Volkswagen, Maserati nişte maşini care ştiţi cât costă acolo trebuie să faci nişte lucruri fine.”

O altă companie, singura care produce corpuri de iluminat de tip LED în ţară, a primit un grant de aproape jumătate de milion de lei prin proiectul Băncii Mondiale.

Natalia Pitu, director de marketing, companie:”Au fost cumpărate mai multe utilaje. Au fost procurate şi scanere pentru a duce evidenţa mişcării produselor finale. Am elaborat un soft de uz intern, care ne-a organizat şi optimizat procesul de producere.”

Compania produce peste un milion de corpuri de iluminat.

Vladimir Avdeev, şef de producere:”Sunt verificate timp de două ore şi dacă nu se ard putem garanta că vor funcţiona fără probleme 30 de mii de ore şi nu vor fi probleme.”

În următorii ani, Banca Mondială ar putea extinde Proiectul Ameliorarea Competitivităţii şi mări bugetul.

Aureliu CASIAN, directorul executiv „Proiectul Ameliorarea Competitivităţii”:”Beneficiarii au înregistrat exporturi care se cifrează la 28 de milioane de euro. Un dolar acordat în calitate de grant a generat circa 5,4 dolari la vânzări la export.”

În total, din 2016 până în prezent, Banca Mondială a acordat granturi de peste 2,2 milioane de dolari prin acest proiect.

Foto: publika.md.

Peste 270 de companii autohtone au beneficiat în ultimii patru ani de finanţare nerambursabilă de la Banca Mondială