Peste 150 de salvatori și pompieri, ridicați pe alarmă noaptea

Peste 150 de salvatori și pompieri cu 40 unități de tehnică din sudul țării au fost ridicați pe alarmă în această noapte. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați pentru a se prezenta neîntârziat la ora 02.00 dimineața, iar după ce a fost efectuată revista de front au format o coloană gata pentru a se deplasa în localitatea Balabanu, raionul Cahul, scrie unimedia.info.

Salvatorii și pompieri echipați au urcat în autospecialele de intervenție și au mers pentru a desfășura o tabără de câmp în localitatea stabilită. Conform indicației conducerii IGSU, angajații sunt testați într-un exercițiu, pentru a verifica timpul de răspuns într-o situație excepțională de amploare.

La desfășurarea de luptă participă salvatori din detașamentele de pompieri a raioanelor Cantemir, Vulcănești, Ciadîr – Lunga, Comrat și Cahul. Scopul aplicației este de a testa nivelul de pregătire în cazul unei situații de risc, dar și conlucrarea între subdiviziunile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din sudul țării privind managementul și gestionarea lucrărilor de lichidare a consecințelor situațiilor excepționale  în perioada rece a anului.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI desfășoară periodic astfel de exerciții, pentru a menține și pentru a îmbunătăți capacitatea de intervenție a forțelor și mijloacelor din dotare la lichidarea consecințelor situațiilor de risc.