Ambele cazuri au avut loc în punctul de trecere Costești, transmite Știri.md.
În primul caz, un moldovean de 51 de ani care revenea în țară a prezentat la controlul frontalier un permis italian.
În timpul controlului, polițistul de frontieră a observat unii indici necaracteristici asupra permisului. Astfel, actul a fost supus examinării cu tehnica din dotare unde s-a confirmat lipsa elementelor de protecție.
Audiat, conducătorul auto s-a arătat mirat de cele depistate menționând că și-a perfectat permisul legal schimbându-l pe cel moldovenesc. Uitându-se printre acte, bărbatul a oferit un alt permis de conducere italian, de data aceasta veridic, însă conform unei directive a Parlamentului European – nici o persoană nu poate deține mai mult de un permis de conducere eliberat de aceeași autoritate.
Un alt incident a fost consemnat pe direcția ieșire din țară, unde conform analizei de risc, la controlul de frontieră au fost implicate echipele canine a sectorului Poliției de Frontieră Costești.
În urma verificărilor, inspectorii chinologi au depistat 54 de pastile incluse pe lista substanțelor psihotrope. Pasagerul în vârstă de 26 de ani a comunicat că a procurat pastilele legal conform prescripției medicale însă nu a putut demonstra acest fapt.
Ca urmare medicamentele au fost ridicate, iar cercetările pe caz vor continua până la stabilirea rezultatelor finale.
Foto: Știri.md.