PE suspendă accesul vizitatorilor timp de trei săptămâni, din cauza coronavirusului

Parlamentul European va suspenda accesul vizitatorilor timp de trei săptămâni, a anunţat luni preşedintele instituţiei, David Sassoli, măsură preventivă luată pentru a limita propagarea coronavirusului, relatează Reuters şi AFP.

Activitatea parlamentară va continua, dar seminariile, evenimentele şi alte activităţi implicând vizitatori externi vor fi suspendate, a declarat David Sassoli în cadrul unei conferinţe de presă.

El a precizat că măsurile luate de legislativul comunitar sunt mai dure decât cele ale altor instituţii UE pentru că Parlamentul European primeşte circa 700.000 de vizitatori pe an, mult mai mult decât alte organisme comunitare.

Parlamentul European lucrează la Bruxelles în cea mai mare parte a anului şi organizează sesiuni plenare odată pe lună la Strasbourg, în Franţa.

Sesiunea plenară de la Strasbourg de săptămâna viitoare a fost în schimb menţinută şi “se va desfăşura în modul cel mai normal posibil”, a precizat el.

“Una dintre consecinţele informaţiilor care ne-au parvenit este limitarea accesului vizitatorilor în clădirile Parlamentului”, la Strasbourg şi la Bruxelles, a explicat el.

Măsura, cu efect imediat, se aplică în cazul turiştilor, dar şi al invitaţilor eurodeputaţilor şi al asistenţilor lor, membrilor grupurilor de lobby şi seminariilor cu participanţi externi.

O sursă parlamentară a declarat că intervenţia Gretei Thunberg în faţa eurodeputaţilor, prevăzută pentru miercuri, va avea totuşi loc.

“Toate activităţile parlamentare vor fi menţinute, respectiv activitatea comisiilor, a biroului preşedinţilor, conferinţa preşedinţilor”, a mai spus eurodeputatul italian.

Săptămâna trecută, Parlamentul European a recomandat personalului său “să rămână acasă în autoizolare” dacă a călătorit în precedentele 14 zile în zone afectate de epidemia de coronavirus, respectiv nordul Italiei, China, Singapore şi Coreea de Sud.

În ceea ce priveşte eurodeputaţii care vin din zonele cele mai afectate, “trebuie să fie atenţi”. “Dar nimeni nu le poate restrânge mandatul sau limita prezenţa lor în Parlament”, a mai spus Sassoli.

Sursa: stirileprotv.ro

accesulcoronavirusParlamentul Europeanvizitatori