Trafic infernal pe strada Kiev din Bălți, după ce patru troleibuze s-au oprit din cauza unei pane de curent. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de marți, în jurul orei 13:00. Pasagerii troleibuzelor și-au exprimat nemulțumirea fața de situația creată, șoferii au menționat că au fost nevoiți să aștepte conectarea energiei electrice timp de o oră.
Din cauza incidentului, pasagerii din troleibuze au fost nevoiţi să-și continue drumul pe jos.
Cele patru troleibuze staționate au creat un ambuteiaj de câteva sute de metri, cee i-a nemulțumit pe unii șoferi din trafic. Pentru a remedia situația șoferul unui troleibuz s-a oferit pe post de agent de circulație.
Pe străzile municipiului Bălți circulă 26 de troleibuze.