Parlamentul insistă pe reducerea concediului de îngrijire a copilului

Concediul de îngrijire a copilului de la trei la șase ani ar putea fi redus. Asta după ce modificările propuse la Codul muncii, votate în lectură finală de deputați, și respinse de șeful statului, vor fi examinate din nou în Parlament. Decizia de a remite plenului spre reexaminare a fost luată în ședința Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie. Dacă documentul va fi aprobat de deputați, șeful statului va fi obligat să promulge legea, informează bizlaw.md.

Modificările la Codul muncii prevăd micșorarea, cu doi ani, a concediului suplimentar pentru îngrijirea copilului la 3 la 6 ani. În afară de concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, femeilor, precum şi altor persoane menţionate în Codul muncii, li se va acorda, în baza unei cereri scrise, un concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 4 ani, cu menţinerea locului de muncă (a funcţiei). În lipsa locului de muncă anterior (funcţiei anterioare), persoanelor menţionate li se va acorda un alt loc de muncă echivalent (funcţie echivalentă).

Perioada concediului suplimentar neplătit se include în vechimea în muncă, inclusiv în vechimea în muncă specială, dacă contractul individual de muncă nu a fost suspendat din iniţiativa salariatului în caz de concediu pentru îngrijirea copilului. Această perioadă nu se include în vechimea în muncă ce dă dreptul la următorul concediu de odihnă anual plătit, precum şi în stagiul de cotizare.

Șeful statului a refuzat să promulge legea, după ce sindicatele s-au arătat nemulțumite de noile modificări. Reprezentanții sindicatelor au precizat că legea respectivă diminuează garanțiile sociale ale angajaților și stabilește privilegii în favoarea mediului de afaceri.