Parlamentarii europeni au amânat acordarea asistenței financiare pentru Republica Moldova

Parlamentarii europeni au amânat plata pentru asistența acordată Moldovei după ce mai multe grupuri politice și-au exprimat îngrijorări în legătură cu evoluțiile politice din țară. Astăzi urmau să fie discutate modalitățile de acordare a banilor, între reprezentanții Parlamentului European, ai Comisiei Europene și ai Consiliului European, dar convorbirile au fost amânate pentru cel puțin o lună, scrie europalibera.

Parlamentarul lituanian Petras Autrevicius a declarat Europei Libere, astăzi că au fost invocate îngrijorări legate de situația mediilor de informare din Moldova, domnia legii și recentele schimbări propuse legislației electorale.

În ianuarie, Comisia Europeana a decis să acorde Moldovei un ajutor de 100 de milioane de euro în granturi și împrumuturi, ca parte a noului program de asistență macro-financiara pentru Moldova.

Potrivit corespondenților Europei Libere, mai multi deputați ai Partidului Democrat din Moldova s-au aflat astăzi la Parlamentul European încercând să-i convingă pe reprezentanții partidelor de centru-dreapta – PPE și ALDE – să renunțe la propunerea de amânare a ajutorului financiar pentru Moldova.